O profesoară a Liceului "Spiru Haret" din PLoieşti a fost înjunghiată, marţi, de un tânăr, agresiunea, al cărei mobil nu este cunoscut, având loc în unitatea de învăţământ. Femeia a fost transportată la spital. Femeia a suferit un şoc hemoragic şi a fost operată, marţi după-amiază, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiu. Tânărul suspectat de agresiune are 22 de ani si este un fost elev al şcolii, care fusese exmatriculat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Asupra agresorului au fost găsite un cuţit de bucătărie, un toporaş cu coada metalică, o teslă cu coada metalică, un patent, o foarfecă, un PET de 2 litri tăiat în care se aflau cuie, o sticlă de 0,5 litri cu alcool
 
Femeia, în vârstă de 43 de ani, a ajuns la spital în şoc hemoragic şi a fost dusă de urgenţă în sala de operaţie, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.
 
Tânărul suspectat că este autorul agresiunii a fugit din şcoală cu un cuţit în mână şi a fost prins la aproape 30 de metri de unitatea de învăţământ, de către un echipaj de jandarmi.
 
Conform unei informări date publicităţii de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova, agresiunea a avut loc în jurul orei 13.00, iar imediat după ce a atacat-o pe profesoară suspectul a părăsit în fugă şcoala. El a fost imobilizat de către jandarmi, iar aceştia au găsit asupra lui mai multe obiecte considerate arme albe.
 
"După imobilizare, la controlul corporal şi al bagajelor au fost găsite asupra acestuia următoarele: - un cuţit de bucătărie cu lama de 10 cm, un toporaş cu coada metalica, o teslă cu coada metalica, un patent, o foarfeca, un PET de 2 litri tăiat in care se aflau cuie, o sticla de 0,5 litri cu alcool, cu miros specific de ţuică, consumat din el. Persoana în cauză, cât şi bunurile găsite asupra sa ai fost predate organelor de urmărire penală şi probarea faptei comise", precizează sursa citată. 

 

Suspectul are 22 de ani şi a învăţat la Liceul "Spiru Haret", de unde a fost exmatriculat. El a absolvit un alt liceu din Ploieşti.

Potrivit reprezentanţilor Poliţie Judeţene Prahova, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 43 de ani, profesorară de matematică, a fost victima unei agresiuni în incinta unei unităţi de învăţământ.

Femeia a fost înjunghiată de un tânăr, iar primele date arată că presupusul agresor a fost reţinut de un echipaj de jandarmi. El este un fost elev al liceului, indică primele informaţii.

Incidentul a avut loc în faţa cancelariei, profesoara fiind înjunghiată cu un cuţit în abdomen. Cuţitul a fost găsit la faţa locului.

Un coleg al profesoarei a anunţat incidentul la 112 şi a cerut ajutor medical. Un echipaj de terapie intensivă mobilă s-a deplasat la liceul din Ploieşti şi i-a acordat asistenţă medicală profesoarei.

Femeia de 43 de ani are o plagă înjunghiată abdominală, fiind stabilă hemodinamic, şi a fost transportată la UPU a Spitalului Judeţean Ploieşti de echipajul de terapie intensivă mobilă, anunţă reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Prahova.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.