Un copil de opt ani a fost intoxicat, intrând în stop cardio-respirator, în urma unui incendiu care a izbucnit, marţi, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Ploieşti. Ulterior, echipajele medicale au declarat decesul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE:  După 50 de minute de manevre de resuscitare, medicii au declarat decesul băiatului.

Pompierii au stabilit drept cauză probabilă a incendiului o candelă lăsată nesupravegheată.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Incendiul a izbucnit într-un apartament din municipiul Ploieşti, situat într-un bloc de pe strada Mihai Eminescu.

„Imediat, la locul solicitării au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere şi o autospecială pentru descarcerare. Odată sosiţi la locul indicat, pompierii au constatat ca incendiul se confirmă, acesta manifestându-se la mobilierul aflat în una din camerele apartamentului situat la parterul blocului. O persoana a fost găsită in stare de inconştienţă, fiind extrasă şi predată echipajului SAJ Prahova sosit în sprijin”, informează oficialii ISU Prahova.

Conform reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, victima este un băiat de opt ani. Acesta a fost intoxicat cu fum şi a intrat în stop cardio-respirator, medicii încercând să îl resuscite.

La faţa locului au fost trimise două ambulanţe, inclusiv una de terapie intensivă mobilă.

La ora transmiterii acestei ştiri incendiul este lichidat. Pompierii precizează că nu a fost nevoie de evacuarea locatarilor blocului.

Cauza probabilă a producerii incendiului nu a fost stabilită, deocamdată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.