Pompierii din Bucureşti intervin, miercuri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi dejecţii provenite de la o fermă, deversate în două bataluri, pe un teren între localităţile Periş şi Dârza. Garda de Mediu a făcut verificări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Garda de Mediu a anunţat că a demarat verificări încă de marţi.

”În data de 07.04.2020, la orele 10.30, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Ilfov a fost înştiinţată, pe telefonul de permanenţă, de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, despre producerea unui incendiu de vegetaţie situat undeva între localităţile Dârza şi Periş, fiind transmise coordonatele geografice. Drept urmare, Comisariatul Judeţean Ilfov din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu a demarat o acţiune de inspecţie şi control pe teritoriul administrativ al comunei Periş, în vederea investigării celor semnalate. În comuna Periş, la Nord Vest de comuna Corbeanca şi la limită cu localitatea Dârza din judeţul Dâmboviţa s-a constatat un incendiu de vegetaţie spontană uscată, care ardea mocnit, cu degajare de fum, fără flacără, pe o suprafaţă de aprox 30.000 mp”, a transmis, miercuri, Garda de Mediu.

Conform datelor obţinute în urma controlului desfăşurat la Primăria Periş, a reieşit faptul că pe terenul incendiat se află batalurile fostei ferme de porci SC ROMSUINTEST SA – societate aflată în insolvenţă.

În cursul nopţii de 07 04.2020, între orele 02.00 şi 06.00 echipe de comisari din cadrul Comisariatului Judeţean Ilfov şi de la Comisariatului General s-au deplasat pe teren pentru a face verificări, ca urmare a numărului mare de sesizări telefonice privind aerul irespirabil şi disconfortul olfactiv.

S-a constatat faptul că resturile istorice din bataluri continuau să ardă mocnit, generând mirosul neplăcut şi fumul înecăcios, resimţit de către locuitorii din vecinătate.

Garda Naţională de Mediu a efectuat următoarele:

• A identificat lichidatorul judiciar al fostei ferme de porci şi a demarat un control la acesta, în vederea verificării respectării obligaţiilor privind protecţia mediului care îi revin în calitate de titular al amplasamentului

• A impus Primăriei Periş măsuri cu privire la identificarea tuturor proprietarilor suprafeţei care face obiectul incendiului, în vederea sancţionării contravenţionale şi a impunerii de măsuri

• A solicitat participarea autolaboratorului Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului pentru determinarea calităţii aerului şi pentru a se stabili efectele incendiului asupra factorilor de mediu şi eventualul prejudiciu adus mediului înconjurător. Acesta este deja montat şi efectuează determinări.

• A solicitat sprijinul ISU în stingerea incendiului şi stabilirii cauzelor poluării asupra factorilor de mediu, pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.

La finalul acţiunilor descrise mai sus, Garda Naţională de Mediu va constata toate faptele care constituie contravenţii, va aplica sancţiuni contravenţionale şi, în condiţiile în care vor fi constatate fapte care constituie infracţiuni, va colabora cu organele de urmărire penală.

 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul se manifestă pe o suprafaţă estimată de 20.000 de mp, fiind o ardere mocnită, fară pericol de extindere.

Arde vegetaţie uscată, dar şi dejecţii provenite de la o fermă, deversate în 2 bataluri, pe un teren între localităţile Periş şi Dârza.

”Din cauza particularităţilor zonei, nu se poate înainta cu autospecialele de stingere până în apropierea locului de manifestare a incendiului. În sprijinul resurselor menţionate au mai fost direcţionate încă 4 autospeciale de stingere, de mare capacitate, în zonă fiind posibilităţi limitate de alimentare cu apă”, a transmis ISU Bucurfeşti-Ilfov.

Sursa citată a precizat că incendiul a ibucnit încă din cursul zilei de marţi şis-a intervenit cu 3 echipaje de stingere, iar operaţiunile au fost reluate în această dimineaţă.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.