O nuntă la care participau cel puţin 50 de persoane, organizată în municipiul Piteşti, a fost oprită, duminică după amiază, de către poliţiştii secţiei 3 din municipiu. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje pentru a-i legitima pe toţi participanţii, dar şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale şi jandarmi pentru a asigura ordinea publică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE -În urma abaterilor constatate, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 78 de sanctiuni contravenţionale, în valoare totală de 41.000 de lei, pentru încălcarea Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de Covid-19.
Dintre sancţiuni, trei, în valoare de 2.000 de lei fiecare, au fost aplicate administratorului localului, respectiv celor doi organizatori ai evenimentului.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Argeş, nunta fusese organizată într-un local din Piteşti, iar numărul participanţilor este, la o primă estimare, de cel puţin 50. . 
„La faţa locului au fost direcţionate echipaje de la celelalte secţii, precum şi din cadrul Biroului Rutier Piteşti, în vederea legitimării. Totodată, luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale şi jandarmi argeşeni, au fost prezenţi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice la locul intervenţiei. Poliţiştii procedează la stabilirea identităţii fiecărui participant, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, transmite, duminică dup amiază, poliţia Argeş.
Poliţiştii reamintesc faptul că „un comportament precaut şi respectarea recomandărilor medicale au o mare importanţă în contextul epidemiologic actual” şi precizează că abaterile de la normele legale nu vor fi tolerate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.