Opt persoane au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, la ieşire din localitatea Baia Sprie, din judeţul Maramureş. Numărul mare de victime a impus activarea Planului roşu de intervenţie. Potrivit ultimelor informaţii, răniţii au fost transportaţi la spital. La ora actuală, Planul roşu a fost dezactivat. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs din cauza unei depăşiri neregulamentare. Totodată, poliţiştii au stabilit, în urma testării cu etilotestul, că şoferul microbuzului consumase alcool.
UPDATE - Poliţia Maramureş informează că accidentul rutier de marţi dimineaţă, dintre localităţile Baia Sprie şi Şişeşti, s-a produs din cauza unei depăşiri neregulamentare efectuate de către o femeie de 56 de ani. La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul în cazul acesteia a fost negativ, însă, în schimb, în cazul şoferului microbuzului, aparatul a indicat concentraţia de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind dus la spital pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei.
„Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că o femeie de 56 de ani conducea un autoturism, iar la un moment dat ar fi efectuat o manevră de depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu un microbuz, condus de către un bărbat de 48 de ani. În urma coliziunii, conducătorii auto şi opt pasageri au fost răniţi. Aceştia au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, precizează Poliţia Maramureş.
Potrivit sursei citate, testarea cu aparatul etilotest a indicat concentraţia de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei.
În cazul conducătoarei auto, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ, precizează aceeaşi sursă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.
UPDATE - Toate cele 13 persoane implicate în accident au fost evaluate medical la faţa locului de către echipajele specializate, iar zece dintre acesrea, conştiente şi cooperante, vor fi transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare.
Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Accident rutier produs între un autoturism şi un microbuz, pe DJ 184, la ieşire din localitatea Baia Sprie”, a anunţat ISU Maramureş, precizând că, având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
În urma accidentului, 13 persoane au fost rănite.
Zece dintre acestea au fost transportate la spital, conştiente. Trei victime au refuzat transportul la spital.
La locul accidentului au intervenit o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială de stingere şi două ambulanţe SMURD. În sprijinul echipajelor operative, au fost trimise şi două ambulanţe aparţinând serviciului judeţean de ambulanţă.
