Doi bărbaţi şi două femei, dintre care una însărcinată, au fost răniţi, vineri dimineaţă, după ce două autovehicule s-au ciocnit, pe DN 5, în judeţul Giurgiu. Traficul a fost îngreunat în urma accidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Potrivit ISU Giurgiu, la locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD şi patru ambulanţe SAJ. 

FOTO: ISU Giurgiu
FOTO: ISU Giurgiu
Într-unul dintre autoturisme se aflau două femei, de 22 şi 54 de ani, iar în celălalt doi tineri, de 19 şi 22 de ani.
 
Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat o tânără însărcinată, conştientă şi cooperantă, şi a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe Giurgiu. Celelalte persoane rănite au fost transportate la spital cu ambulanţele SAJ. 
 
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor, iar cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul s-a produs pe DN 5, Bucureşti-Giurgiu, în zona localităţii Frăteşti, judeţul Giurgiu.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, în accident au fost implicate două autovehicule, patru persoane fiind rănite. 

Circulaţia s-a desfăşurat îngreunat, dirijat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.