Doi bărbaţi au fost găsiţi împuşcaţi, joi seară, pe un câmp din apropierea municipiului Târgovişte, iar principala ipoteză a anchetatorilor este cea a unui dublu asasinat. Unul dintre bărbaţi era consilier local în comuna Răzvad, iar viceprimarul localităţii afirmă că, cel mai probabil, cei doi au fost împuşcaţi de persoane prinse la braconaj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, un trecător a sunat, joi seară, la numărul 112 şi a anunţat că a descoperit cadavrele a doi bărbaţi pe un câmp, în apropierea municipiului Târgovişte.

Bărbaţii aveau 40 şi 49 de ani.

Conform procurorului de caz, a fost deschis dosar penal pentru omor calificat, principala ipoteză fiind cea a unui dublu asasinat.

Procurorul a precizat că cercetările la faţa locului, oprite din cauza întunericului, vor fi reluate vineri dimineaţă.

Unul dintre bărbaţi, cel în vârstă de 49 de ani, Gheorghe Ifrim, era consilier local UNPR în comuna Răzvad.

Viceprimarul localităţii, Ionela Şerban, a declarat că bărbatul se afla pe câmp împreună cu un alt localnic pentru a culege varză. Ea a spus că, potrivit familiei bărbatului, acesta şi-a sunat un prieten, iar în timp ce vorbeau consilierul a strigat către persoane pe care le prinsese la braconaj, ameninţându-le că va anunţa Poliţia. În acel moment, s-au auzit împuşcături, a mai spus, la Antena 3, viceprimarul din Răzvad.

"Presupun că îi cunoşteau pe cei care făceau braconaj şi de aceea au fost omorâţi", a adăugat viceprimarul din Răzvad, care a precizat că victimele au fost împuşcate în cap şi în abdomen.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.