Traficul rutier a fost blocat parţial, vineri, într-o intersecţie din municipiul Sibiu, după ce a fost sesizată prezenţa unui colet suspect. Pirotehniştii nu au constatat, în urma verificărilor, riscuri la adresa ordinii şi siguranţei publice.
UPDATE - ”La faţa locului au intervenit şi specialişti pentru efectuarea controlului pirotehnic, constatându-se că a fost vorba despre un colet care nu prezintă conţinut suspect. Intervenţia s-a încheiat fără a fi constatate riscuri la adresa ordinii şi siguranţei publice”, a transmis IPJ Sibiu.
Traficul a fost reluat în condiţii normale.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În această dimineaţă a fost sesizată, prin apel 112, prezenţa unui colet suspect, pe strada Hermann Oberth intersecţie cu Bd. Corneliu Coposu, din municipiul Sibiu. La faţa locului au fost dislocate de urgenţă echipaje de poliţişti din cadrul I.P.J. Sibiu, în vederea asigurării perimetrului zonei, evaluării riscurilor, asigurării intervenţiei celorlalte instituţii cu competenţe în domeniu, respectiv luării tuturor măsurilor pentru protejarea populaţiei”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.
Din cauza intervenţiei, traficul este blocat parţial în intersecţie.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







