Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat, luni, că s-au efectuat verificări după ce două maşini au căzut într-o groapă pe Aleea Compozitorilor. În urma verificărilor, s-a aplicat o amendă de peste 3.000 de lei, acordul dat de Brigada Rutieră pentru crearea de restricţii în trafic fiind expirat, întrucât a fost emis în 20 noiembrie şi era valabil 48 de ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urma verificărilor, s-a constatat faptul că în data de 20 noiembrie, RADET a primit acord de intervenţie din partea Brigăzii Rutiere, valabil 48 de ore, în vederea realizării lucrărilor din Aleea Compozitorilor. De asemenea, s-a stabilit faptul că la data producerii evenimentului rutier valabilitatea acordului era depaşită, urmând a fi dispuse măsurile legale”, a transmis Brigada Ruieră.

Sursa citată precizează că se fac cercetări şi pentru stabilirea situaţiei de fapt, respectiv dacă obstacolul a fost semnalizat corespunzător, ori, în caz contrar, care sunt motivele nesemnalizării sau ale eventualelor deficienţe.

Ulterior, Brigada Rutieră a anunţat că, în urma verificărilor făcute, a fost întocmit proces verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale în valoare de 3.045 lei pentru crearea de restricţii în partea carosabilă pe Aleea Compozitorilor, având acordul Brigăzii Rutiere din data de 20 noiembrie expirat (valabil 48 de ore).

Două autoturisme au căzut, duminică seară, într-un şanţ săpat pe Aleea Compozitorilor din Bucureşti, parte a unei lucrări RADET. În urma incidentului, şoferul unuia dintre autoturisme a fost rănit.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.