Un bărbat de 31 de ani este cercetat e poliţişti, după ce şi-a răăpit propriul copil dintr-un imobil din Bârlad, judeţul Vaslui, unde bebeluşul de 10 luni se afla cu mama. A fost emisă alertă de ”Răpire copil”, iar la soluţionarea cazului au lucrat poliţişti din mai multe judeţe. Bărbatul şi copilul au fost depistaţi în Galaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Surse judiciare au precizat că bărbatul a ameninţat-o pe mama copilului că, dacă anunţă Poliţia, omoară bebeluşul şi apoi se sinucide.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Astăzi, 17 martie, în jurul orei 11.22, a fost sesizată răpirea unui minor, de 10 luni, din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui.  Din cercetări a reieşit că minorul ar fi fost luat cu forţa, de tatăl său, de 31 de ani, în timp ce se afla cu mama sa, la un imobil din Bârlad, fiind introdus într-un autoturism, cu care bărbatul s-ar fi deplasat într-o direcţie necunoscută. A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.

Poliţiştii au precizat că în activităţile operative au fost angrenaţi poliţişti ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi poliţişti de la inspectoratele de poliţie judeţene Vaslui, Băcau, Iaşi, Neamţ, Vrancea şi Galaţi.

”La faţa locului, în imobilul respectiv au intrat şeful operaţiunii, respectiv inspectorul şef al I.P.J. Galaţi, şeful de Postului de Poliţie, negociatorul din cadrul S.I.A.S.- I.G.P.R. şi reprezentanta Primăriei Ghidiceni (Protecţia Copilului). În urma verificărilor şi a activităţilor specifice efectuate de poliţişti, bărbatul a fost depistat în judeţul Galaţi, fiind condus la sediul Poliţiei, pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale”, au mai precizat poliţiştii.

Copilul a fost preluat de un echipaj medical, în vederea examinării şi acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.