Un grav accident rutier s-a produs, marţi după-amiază, în judeţul Argeş. Două fetiţe, în vârstă de trei şi şapte ani, au fost lovite de un autoturism, care a ieşit de pe şosea. Cele două au fost transportate la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - ”Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Piteşti a rezultat că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei, un tânăr de 22 de ani, din comuna Miceşti, care conducea un autoturism pe DJ 740, pe raza localităţii de domiciliu, circulând pe direcţia Miceşti spre Mălureni, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ieşind în afara carosabilului şi acroşând două fetiţe, de 3 şi 7 ani”, a transmis IPJ Argeş.
 
Ambele fetiţe au fost rănite, fiind transportate la o unitate medicală, pentru îngrijiri.
 
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit reprezentanţilor Poliţiei judeţene Argeş, accidentul a avut loc pe drumul judeţean 740, în comuna Miceşti. 
 
Doi copii cu vârste mici au fost loviţi de un autoturism, în satul Păuleasca. 
 
Oficialii ISU Argeş au declarat pentru News.ro că o fetiţă în vârstă de 7 ani, inconştientă şi care a suferit multiple traumatisme, a fost preluată de un echipaj SMURD pentru a fi dusă la spital. Al doilea copil a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş şi este, de asemenea, dus la spital.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.