UPDATE - Accident cu trei TIR-uri pe Autostrada A0, între Berceni şi Bragadiru / Unul dintre vehicule s-a răsturnat / Un mort şi trei răniţi / Trafic blocat - FOTO

UPDATE - Accident cu trei TIR-uri pe Autostrada A0, între Berceni şi Bragadiru / Unul dintre vehicule s-a răsturnat / Un mort şi trei răniţi / Trafic blocat - FOTO

Trei TIR-uri au fost implicate, marţi, într-un accident Autostrada A0, între Berceni şi Bragadiru, iar unul dintre ele s-a răsturnat. O persoană a murit şi trei sunt rănite.

UPDATE: Camionul transporta îngrăşăminte agricole.

”Acestea au fost deversate pe carosabil. Nu reprezintă un pericol pentru populaţie. Vor fi luate măsuri pentru curăţarea acestora de pe carosabil”, au mai transmis pompierii. 

UPDATE: ”În urma accidentului de pe A0, trein victime conştiente sunt în grija echipajelor de prim-ajutor. Victima încarcerată prezintă leziuni incompatibile cu viaţa, se lucrează în continuare la extragerea acesteia”, a mai transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

Traficul este blocat pe autostradă, pe sensul spre Bragadiru.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Intervenim în urma unui accident rutier, ce s-a produs pe autostrada A0, segmentul dintre localitatea Berceni şi Bragadiru, unde au fost implicate trei autotrenuri. Unul dintre autotrenuri este răsturnat cu persoană încarcerată, se lucrează la extragerea acesteia”, a transmis, marţi, ISU Bucureşti-Ilfov.

Sursa citată a precizat că se intervine cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori, autospecială CBRN, autospecială de transport roboţi şi 2 echipaje SMURD.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră