Trenul IR 1881, care circulă între Bucureşti Nord şi Constanţa, a staţionat timp de aproximativ două ore şi 20 de minute, sâmbătă, după ce a accidentat un bărbat, pe tronsonul Băneasa – Pantelimon, oficiali CFR Infrastructură precizând că garnitura feroviară nu putea continua deplasarea înainte de finalizarea cercetării la locul accidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11.50, pe linia de cale ferată Băneasa - Pantelimon, la kilometrul 14+500. Trenul IR 1881, care circulă pe relaţia Bucureşti Nord - Constanţa, a accidentat mortal un bărbat.
„Până la sosirea organelor abilitate să intervină şi să deruleze toate procedurile în cazurile de accidente pe calea ferată, trenul IR 1881 a fost oprit în zona accidentului. La ora 12.20 au sosit la locul accidentului echipele SMURD şi Poliţia TF, iar la ora 13.30 reprezentantul Procuraturii. Trenul IR 1881 va fi reînscris în circulaţie, după avizul organelor de cercetare”, transmite CFR Infrastructură.
După două ore şi 20 de minute, la ora 14:10, trenul a primit permisiunea de a continua deplasarea. CFR estimează că acesta va ajunge la destinaţie cu două ore întârziere.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.