Un tramvai a deraiat la Timişoara, traficul rutier fiind blocat mai mult de două ore pe un bulevard din oraş

Un tramvai a deraiat la Timişoara, traficul rutier fiind blocat mai mult de două ore pe un bulevard din oraş

Un tramvai a deraiat, luni seară, într-o intersecţie din Timişoara, iar traficul rutier în zonă a fost blocat mai mult de două ore până când garnitura a fost repusă pe şine cu o macara.

Tramvaiul a deraiat pe bulevardul Cetăţii din Timişoara, într-o intersecţie, iar maşinile nu au mai putut circula în zonă mai mult de două ore, traficul fiind deviat pe străzile laterale, au declarat reprezentanţii Regiei de transport în comun.

Garnitura a fost repusă pe şine cu ajutorul unei macarale a Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT), iar la faţa locului au ajuns şi echipaje de poliţie şi pompieri.

În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră