Un român care a suferit răni mai grave, în urma accidentului care a avut loc pe autostrada A4 din Italia şi în care a fost implicat un autocar românesc, mai este internat, ceilalţi şapte pasageri care fuseseră transportaţi la spitale au fost externaţi, informează MAE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un număr de opt dintre cei 36 de cetăţeni români, pasageri ai autocarului implicat în accident, au fost răniţi şi transportaţi la spitalele din localităţile Latisana, Palmanova şi Udine.

Pentru pasagerii care nu au fost răniţi, a fost asigurată asistenţa necesară în vederea continuării călătoriei spre ţară, prin implicarea Ambasadei României la Roma, Consulatului General la Trieste şi companiei de transport, fiind preluaţi de un autocar al companiei de transport.

Dintre cele opt persoane spitalizate, şapte au fost externate, iar un pasager cu răni mai grave este menţinut în continuare sub observaţie medicală la spitalul din Udine, precizează MAE.

Conform sursei citate, toţi pasagerii externaţi au beneficiat de facilităţi de cazare puse la dispoziţie de compania de transport, aceştia solicitând să rămână în Italia până la următoarea cursă, care va fi organizată în cursul zilei de duminică.

Ambasada României la Roma şi Consulatul General la Trieste monitorizează în continuare cazul, fiind pregătite să acorde asistenţa consulară necesară.

Ambasada României în Italia preciza, sâmbătă noaptea, pe pagina de Facebook, că, în urma accidentului care a avut loc pe autostrada A4 şi în care a fost implicat un autocar românesc, au fost persoane rănite uşor, care au primit îngrijiri medicale, pasagerii fiind deja preluaţi de un alt autocar al firmei de transport. 

"În noaptea de sâmbătă spre duminică, la data de 27 noiembrie, a avut loc un accident în care a fost implicat autocarul unei firme de transport româneşti, care se deplasa dinspre Franţa către România, tranzitând Italia. Nu au fost victime în stare foarte gravă, doar răniţi uşor, care au primit îngijiri medicale de specialitate", scria pe contul de Facebook al ambasadei, precizându-se că un alt autocar al firmei a preluat pasagerii.

Conform reprezentanţei diplomatice, consulul general de la Trieste, Cosmin Dumitrescu, s-a deplasat la faţa locului şi s-a aflat în legătură permanentă cu ambasadorul şi cu Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. Ambasada a fost în contact cu conducerea firmei de transport, care s-a mobilizat rapid pentru a oferi soluţii pasagerilor.

Opt persoane au fost rănite, sâmbătă seara, după ce un autocar al companiei Atlassib care transporta 36 de pasageri a fost implicat într-un accident pe autostrada A4, din Italia, între Latisana şi San Giorgio di Nogaro.

Unul dintre răniţi a fost dus cu ambulanţa la Udine, acesta aflându-se în starea cea mai gravă, dar fără ca viaţa să îi fie în pericol, scria Messagerro Veneto.

De asemenea, patru dintre răniţi au fost transportaţi la Latisana, iar alţi trei la Palmanova, situaţia lor nefiind îngrijorătoare.

Conform cercetărilor preliminare, autocarul s-a ciocnit cu o maşină de teren a Protecţiei Civile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.