Un rezervor amplasat în curtea fostei rafinării Astra din Ploieşti şi în care se aflau câteva sute de kilograme de reziduuri petroliere a luat foc, vineri. Incendiul a fost stins în scurt timp de către pompieri.
Incendiul produs în curtea fostei rafinării Astra din municipiul Ploieşti a fost anunţat vineri, în jurul orei 11:35 prin apel la 112.
„Incendiul s-a manifestat la nivelul unui rezervor dezafectat, unde existau aproximativ 200 de kilograme de reziduuri petroliere, fiind lichidat în cel mai scurt timp. Nu au fost înregistrate victime”, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Pentru stingerea focului au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Ploieşti cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. De asemenea, la faţa locului a fost trimis şi un echipaj SMURD.
Pompierii au stabilit că cel mai probabil, incendiul s-a produs în contextul realizării unor operaţiuni de tăiere a rezervorului metalic.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.