Un număr de 16 cetăţeni din Iran, Irak şi Afganistan au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Oraviţa, din judeţul Caraş-Severin, când intenţionau să treacă graniţa din Serbia în România. Alţi nouă migranţi, solicitanţi de azil, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Sânnicolau Mare, judetul Timiş, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în noaptea de joi spre vineri, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Grădinari, 16 cetăţeni străini - opt bărbaţi, două femei şi şase copii -, care au fost preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări.

”În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Iran, Irak şi Afganistan, adulţii având vârste cuprinse între 21 şi 57 de ani, iar copiii între 3 şi 16 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, se arată în comunicat.

Şi poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, din judeţul Timiş, în cooperare cu lucrătorii Postului de Poliţie Cenad, au prins, în apropierea localităţii Cenad, nouă persoane care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră.

În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba despre cetăţeni din Irak şi Siria - cinci adulţi cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani şi patru copiii cu vârste între unu şi şapte ani. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.