Zece irakieni, între care şi patru copii, au fost descoperiţi de către poliţiştii locali în Timişoara, miercuri seară, pe o stradă din municipiu, în timp ce stăteau pe o bordură, având cu ei mai multe bagaje.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă de joi al Poliţiei Locale Timişoara, miercuri seară, în jurul orei 20.30, poliţiştii locali de la Serviciul Circulaţie Rutieră au observat pe o stradă din municipiu un grup de persoane cu bagaje care stăteau pe o bordură.

”Grupul era format din zece persoane, din care patru minori. Poliţiştii locali au trecut la legitimarea acestora, iar din discuţiile cu ei s-a constatat că nu vorbesc limba română, ci doar engleză o parte dintre ei. Au declarat că sunt din Irak şi au venit în România prin Serbia, deţinând de altfel documente provizorii emise de ţara vecină”, se arată în comunicat.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Cei zece au fost preluaţi de poliţiştii locali şi transportaţi la Secţia 1 Poliţie Timişoara, unde au fost predaţi pentru continuarea cercetărilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.