Un deţinut de la Penitenciarul Bistriţa a încercat să se sinucidă, în noaptea de miercuri spre joi, el fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru tratament medical. Bărbatul de 31 de ani a încercat să se spânzure în celulă, astfel că s-a ales cu o luxaţie a coloanei, informează Timp Online.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sursa citată precizează că Penitenciarul Bistriţa informează, într-un comunicat, că protestul deţinuţilor s-a încheiat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 3.40, când ultimii doi deţinuţi suiţi pe acoperiş au abandonat forma de protest şi au intrat în camerele de cazare, fără manifestări violente, iar 133 deţinuţi au refuzat hrana.

"Administraţia unităţii monitorizează îndeaproape situaţia, fiind în dialog permanent cu deţinuţii, încercând identificarea soluţiilor care să răspundă problemelor semnalate. În cursul nopţii de 13 spre 14 iulie 2016, în jurul orei 00.00, un deţinut a fost prezentat la cabinetul medical al Penitenciarului, existând suspiciunea de tentativă de suicid prin spânzurare. S-au acordat îngrijirile medicale de urgenţă şi s-a apelat serviciul 112, respectiv Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud. Ulterior, deţinutul a fost transportat la UPU Bistriţa pentru investigaţiile de specialitate. În acest moment, deţinutul se află în unitate, starea de sănătate a acestuia fiind stabilă. A fost anunţată familia deţinutului şi judecătorul de supraveghere, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa. Deţinutul are 31 ani şi este originar din judeţul Cluj, fiind condamnat pentru furt calificat”, se arată în comunicatul Penitenciarului Bistriţa.

În ultimele trei zile, sute de deţinuţi de la mai multe penitenciare din ţară au declanşat proteste nemulţumiţi de condiţiile de detenţie, de hrana proastă şi de atitudinea "dictatorială" a conducerilor închisorilor şi reclamând că adesea sunt loviţi de către gardieni.

În unele cazuri, deţinuţii s-au urcat pe acoperişurile unor clădiri, în timp ce alţii au incendiat saltele şi haine. Majoritatea deţinuţilor au refuzat hrana.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat că joi se înregistrează proteste în 19 penitenciare, faţă de 12 miercuri seară şi faţă de opt miercuri la prânz. Astfel, potrivit ANP, proteste sunt, la penitenciarele Iaşi, Poarta Albă, Botoşani, Oradea, Miercurea Ciuc, Giurgiu, Vaslui, Bucureşti-Jilava, Tulcea, Bistriţa, Deva, Aiud, Bacău, Mărgineni, Arad, Târgu Mureş, iar în noaptea de miercuri spre joi au fost proteste la penitenciarele Mărgineni, Tulcea şi Bacău.

În unele penitenciare, deţinuţii sunt doar în refuz de hrană, iar ANP susţine că aceştia “nu se manifestă violent”, în timp ce în altele au incendiat salte şi materiale textile, au aruncat cu sticle în angajaţii penitenciarului şi au lovit gratiile celulelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.