Un deţinut de la Penitenciarul Rahova a evadat, miercuri, de la un punct de lucru exterior din Bragadiru, el fiind căutat de poliţişti şi echipe ale unităţii de detenţie. Bărbatul are 32 de ani şi ispăşea o pedeapsă de doi ani şi o lună de închisoare după ce a condus un autovehicul fără a avea permis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, miercuri, în jurul orei 14, s-a constatat că deţinutul Marinel Anghel, în vârstă de 32 de ani, a părăsit punctul de lucru exterior aparţinând Penitenciarului Bucureşti-Rahova "GAZ Bragadiru”.
 
Deţinutul fusese condamnat definitiv la doi ani şi o lună de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind clasificat în regim deschis.
 
"În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, informarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Oraşului Bragadiru, IPJ Ialomiţa, Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a Municipiului Bucureşti, procedându-se, totodată, la alarmarea personalului şi trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii", arară sursa citată.
 
Fapta deţinutului este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.