Un bărbat de 38 de ani, care muncea în curtea unei femei din judeţul Dâmboviţa, a abuzat-o sexual pe fiica de 5 ani a acesteia. Fapta s-a petrecut în 21 iunie, dar a fost sesizată Poliţiei abia vineri. Bărbatul a fost arestat.
IPJ Dâmboviţa anunţă, vineri seară, reţinerea unui bărbat de 38 de ani, din comuna Şelaru, bănuit de comiterea infracţiunii de viol asupra unui minor.
"Din cercetările efectuate a reieşit că, la data de 21 iunie a.c., în jurul orei 15:00, în timp ce s-ar fi aflat la locuinţa unei femei, din comuna Şelaru, pentru a desfăşura activităţi gospodăreşti, ar fi abuzat-o sexual pe fiica proprietarei, în vârstă de 5 ani", anunţă IPJ Dâmboviţa, precizând că sesizarea a fost făcută abia în cursul zilei de vineri.
Bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Găeşti, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.




























