Turişti blocaţi cu maşinile pe drumul spre cabana Ciucaş, după ce mai mulţi copaci au căzut blocând calea de acces

Turişti blocaţi cu maşinile pe drumul spre cabana Ciucaş, după ce mai mulţi copaci au căzut blocând calea de acces

Mai mulţi turişti au rămas blocaţi, duminică după-amiază, pe un drum forestier care duce către cabana Ciucaş, în judeţul Prahova, după ce mai mulţi copaci au căzut, iar unul dintre pomi s-a prăbuşit peste un autotuirs. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, echipajele de intervenţie acţionează, duminică după-amiază, pentru deblocarea unui drum forestier în zona staţiunii Cheia, după ce patru copaci au căzut, blocând drumul.

Unul dintre arbori s-a prăbuşit peste un autoturism, însă în urma incidentului nimeni nu a fost rănit. Drumul forestier care duce către Cabana Ciucaş este blocat, iar patru autovehicule, în care se află şapte turişti care şi-au petrecut week-end-ul la munte, nu pot înainta. Cei şapte turişti au fost cazaţi la cabana Ciucaş, până când drumul va fi deblocat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor