Turista care a fost rănită după ce a fost surprinsă de o avalanşă în Munţii Făgăraş a fost preluată de elicopterul SMURD şi predată unui echipaj SMURD de la Sibiu pentru a fi transportată la spital. Cea de-a doua persoană prinsă sub zăpadă se poate deplasa singură şi nu are nevoie de îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Una dintre victimele prinse sub zăpadă în timpul avalanşei, o femeie care a suferit un traumatism în zona şoldului, a fost preluată de elicopterul SMURD, a declarat pentru News.ro şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu. Aceasta a fost predată unui echipaj SMURD şi va fi transportată la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Sibiu. 

Acesta a precizat că cea de-a doua victimă surprinsă de avalanşă a fost scoasă din zăpadă şi nu a fost rănită, putându-se deplasa singură.

La ora transmiterii acestei ştiri, persoana se îndreaptă, însoţită de către salvatorii montani, către Refugiul Salvamont Argeş.

Două persoane, care fac parte dintr-un grup de 15 turişti, au fost surprinse de o avalanşă în Munţii Făgăraş, sâmbătă după-amiază.

Salvamontiştii avertizează că în toate zonele montane există risc de producere a unor avalanşe. întrucât stratul de zăpadă a devenit foarte instabil în condiţiile în care în ultima perioadă au crescut temperaturile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.