O ambarcaţiune în care se aflau două persoane a luat foc, duminică, în zona Mila35. Pompierii tulceni au intervenit de urgenţă pentru lichidarea incendiului. Aceştia au stins focul, în urma incidentului nefiind înregistrate victime.
Incendiul a izbucnit duminică, la o ambarcaţiune aflată în zona Mila35. Focul a fost anunţat cu puţin înaintea orei 11:00.
La faţa locului a intervenit, cu o ambarcaţiune, un echipaj din cadrul Detaşamentului Tulcea al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
„Din primele informaţii, la momentul izbucnirii incendiului, în ambarcaţiune se aflau două persoane care au reuşit să se autoevacueze şi să ajungă, în siguranţă, la mal”, a anunţat ISU Tulcea.
La ora transmiterii acestei ştiri incendiul a fost lichidat, urmând a fi stabilită cauza izbucnirii acestuia.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.