Trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore în urma scandalului din Craiova, soldat cu moartea unui bărbat. De asemenea, alte patru persoan se află internate în spital, aflându-se sub supravegherea poliţiştilor. Anchetatorii au extins cercetările pentru a stabili dacă au mai fost şi alte persoane prezente la momentul incidentului.
”Astfel, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reţinerea unui tânăr de 20 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, precum şi a altor doi bărbaţi, de 17 şi 47 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare. De asemenea, alte patru persoane se află internate într-o unitate medicală, acestea aflându-se sub supravegherea poliţiştilor”, au afirmat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Poliţiştii au mai anunţat că au fost extinse cercetările, pentru a se stabili dacă au fost şi alte persoane prezente la faţa locului, la momentul incidentului.
Bărbaţii reţinuţi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Poliţiştii au fost anunţaţi că, sâmbătă, pe bulevardul Nicolae Romanescu din Craiova are loc un conflict între mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi, iar unele persoane au reuşit să fugă.
La scurt timp, acestea au fost prinse de poliţişti.
”În urma evenimentului, un bărbat a decedat, patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de ei griji medicale, iar alte trei persoane se află în custodia poliţiştilor”, au afirmat poliţiştii.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.