Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore în urma audierilor dela sediul DIICOT Timisoara pentru constituire de grup infracţional organizat şi trafic de persoane, după percheziţiile care au avut loc miercuri în dosarul traficului de migranţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit procurorilor DIICOT din Timişoara, în urma audierilor, patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore pentru constituire de grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

Cei patru urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Conform unui comunicat de presă al DIICOT, miercuri dimineaţa procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara au făcut 12 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Timiş şi Arad, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea nfracţiunii de  trafic de migranţi.

”În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2017, pe raza jud.Timiş s-a constituit şi a acţionat în mod coordonat un grup infracţional organizat, având ca scop racolarea, îndrumarea, cazarea şi transportul de migranţi originari din Orientul Mijlociu şi Asia către state din vestul Europei. Pe parcursul cercetărilor a fost constituit un JIT (Joint Investigation Team) cu sprijinul Eurojust, între DIICOT şi autorităţile judiciare din Germania, datele obţinute evidenţiind faptul că membrii grupării ce acţiona pe raza jud.Timiş făceau parte dintr-o vastă reţea de trafic de migranţi constituită la nivel european”, se arată în comunicat.

Reţeaua şi-a dezvoltat segmente naţionale, în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradiţională de migraţie, respectiv Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria - Austria – Germania.

Potrivit DIICOT, migranţii erau introduşi fraudulos în România, din Serbia, şi  transportaţi până în Timişoara, unde erau cazaţi la diferite pensiuni din zonă, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria şi transportării acestora mai departe către destinaţiile finale, în special Germania.

”S-a constatat, de asemenea, o înaltă specializare a grupului infracţional, atât prin prisma modului de desfăşurare a activităţii infracţionale, cât şi a măsurilor luate pentru a evita depistarea de către organele legii: folosirea de dispozitive tehnice (GPS, aplicaţii mobile), atât pentru comunicare, cât şi pentru deplasarea uşoară în teren şi identificarea locaţiilor unde se află migranţii; folosirea pentru
transportul migranţilor de autoturisme înmatriculate în alte ţări, aspect care face deosebit de dificilă verificarea acestora; o foarte atentă pregătire a fiecărei operaţiuni, începând de la comunicarea locaţiei pe unde au fost introduşi migranţii în ţară, până la preluarea acestora şi transportarea către Timişoara, iar apoi către frontiera de vest; adoptarea unei metode foarte eficiente de transfer a sumelor de bani – metoda Hawala. De asemenea, s-a constatat că fiecare dintre segmentele naţionale ale reţelei de trafic de migranţi era coordonat de un lider zonal, cetăţean de origine arabă”, se arată în comunicat.

Legăturile între liderii reţelei se realizau doar prin intermediul aplicaţiilor online fiind evitate orice contacte telefonice directe.

”Ca modalitate de operare, s-a constatat că liderii din Serbia şi România stabileau în prealabil data şi ora aproximativă când un grup de migranţi urma să fie trecut peste frontieră, pe fâşia verde. Liderul reţelei din România lua atunci legătura cu  unul dintre inculpaţii cu rol în coordonarea activităţii de transport, pentru ca aceştia să aibă un transportator pregătit să de deplaseze în zona frontierei cu Serbia, de unde să preia migranţii. Ulterior, după ce grupul de migranţi era trecut ilegal în România, membrii reţelei din Serbia  trimiteau locaţia exactă unde se aflau migranţii, identificată prin GPS, datele fiind transmise pe aplicaţiile online”, se mai arată în comunicat.

În baza acestor informaţii, transportatorii grupării se deplasau la locaţia indicată, de unde îi preluau pe migranţi şi îi transportau la Timişoara, în anumite locaţii transmise, de asemenea, în timp real, acestora pe terminalele mobile.

Migranţii erau instruiţi să-şi închidă telefoanele mobile în timp ce tranzitau frontiera de stat, pentru a nu se înregistra nicio locaţie în memoria acestora - terminalele fiind repornite doar după traversarea frontierei. De asemenea, li se recomanda ca, în situaţia în care erau depistaţi de către autorităţi, să îşi reseteze terminalele mobile, pentru a reveni la configurările din fabrică. ”Ulterior accederii pe teritoriul naţional, migranţii erau cazaţi la diferite pensiuni din Timişoara, unde nu le erau solicitate documente de identitate. Situaţia nu prezenta niciun risc pentru migranţi, chiar şi în ipoteza în care ar fi fost depistaţi de către autorităţi. Aceasta întrucât, migranţii erau în prealabil învăţaţi ce atitudine să adopte în astfel de cazuri: să solicite azil în România, să ceară un interpret de limbă maternă (ştiut fiind faptul că pentru limbile rare, gen urdu pashtu etc nu se găsesc interpreţi, ceea ce îngreunează cercetările), să facă declaraţii lacunare despre modul în care au ajuns în România etc. Ulterior, pe perioada soluţionării cererilor de azil, care pot dura şi câteva luni, membrii
grupării puteau organiza liniştiţi mai multe tentative de trecere ilegală a frontierei către Ungaria”, mai arată sursa citată.

Pentru aceste servicii migranţii plăteau sume de circa 4.000-5.000 de euro de persoană, veniturile obţinute de membrii grupării în urma activităţii infracţionale pe această linie fiind în acest mod considerabile.

La nivelul Eurojust, în cadrul echipei comune de anchetă au fost organizate două întâlniri de coordonare.

De asemenea, la sediul Eurojust a fost constituit un centru de coordonare pentru acţiunea comună simultană desfăşurată miercuri de către DIICOT şi autorităţilor judiciare din Germania.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.