Un bărbat a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, după ce a înjunghiat doi amici, apoi a încercat să scape sărind pe fereastră de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În data de 28.10.2023, în jurul orei 1700, în timp ce se aflau într-un apartament situat în mun. Timişoara,  pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict verbal care a degenerat în agresiuni de natură fizică, inculpatul S.V. a înjunghiat, folosind un cuţit de bucătărie, mai întâi pe victima G.I. la nivelul abdomenului, iar apoi, în aceleaşi condiţii, pe victima G.I. la nivelul toracelui, în regiunea axilară stânga, rezultând plăgi penetrante şi punerea în primejdie a vieţilor victimelor, după care inculpatul S.V. a părăsit locul faptei, sărind pe geam de la etajul 2 al imobilului”, se precizează într-un comunicat de presă, de joi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timis.
 
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.
 
Cei trei barbati s-au întâlnit acasă la unul dintre ei, au început să povesteasca si sa bea, iar, treptat, discutiile s-au aprins şi s-au luat la ceartă, iar conflictul a degenerat.
 
”În timp ce se afla într-un imobil din municipiul Timişoara, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict verbal care a degenerat, folosind un cuţit de bucătărie, inculpatul ar fi înjunghiat două persoane, una la nivelul abdomenului, iar pe cealaltă la nivelul toracelui, în regiunea axială stângă, fiind produse plăgi penetrante şi fiind pusă în primejdie viaţa victimelor, după care inculpatul ar fi părăsit locul faptei sărind pe geam de la etajul doi al imobilului”, au transmis atunci reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.
 
Agresorul a fost imediat prins de poliţişti, în timp ce cei doi amici ai săi au ajuns la spital.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.