Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 36 de ani au fost reţinuţi de către poliţiştii din Timişoara, după ce au furat dintr-o societate comercială matriţe de aluminiu în valoare de 500.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă de luni al Inspectoratului de Poliţie Timiş, poliţiştii au identificat trei bărbaţi care au furat dintr-o fabrică din comuna Remetea Mare, unde erau angajaţi, mai multe matriţe din aluminiu în valoare de 500.000 de euro.

Domeniul de activitate al firmei de la care au fost furate matriţele este confecţionarea şi vânzarea de piese auto.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, suspecţii fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi duşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.