Patru cetăţeni irakieni au fost depistaţi, miercuri noaptea, de către poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară, pe jos, din Serbia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei patru migranţi au fost depistaţi, în noaptea de miercuri, de către poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, împreună cu poliţişti ai secţiilor 3 şi 5 de Poliţie Sânnicolau Mare şi ulterior reţinuţi.

”În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni irakieni, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani. Aceştia au declarat că s-au deplasat pe jos, din Serbia, peste câmp şi intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră, publicat joi.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În cauză se efectuează cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei patru bărbaţi urmând să fie predaţi unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, pentru luarea măsurile legale ce se impun.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.