Magistraţii Tribunalului Timiş au emis, sâmbătă, mandate de arestare preventivă pe numele a două persoane, un bărbat de 41 de ani şi o femeie în vârstă de 24 de ani, după ce aceştia au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau un colet care conţinea nouă kilograme de cannabis. Coletul fusese trimis din Spania, prin intermediul unei firme de curierat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Un bărbat, în vârstă de 41 de ani şi o femeie, în vârstă de 24 de ani, au fost prinşi în flagrant delict, în timp ridicau un colet ce conţinea droguri de risc. Coletul, expediat din Spania, prin intermediul unei firme de curierat, conţinea aproximativ 9 kilograme de cannabis. Iniţial, cei doi au fost reţinuţi, iar sâmbătă pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă.
Conform anchetatorilor, coletul conţinea 10 pachete cu cannabis ambalate în folie de plastic transparent.
„Acţiunea s-a desfăşurat în contextul măsurilor întreprinse de poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara pentru combaterea traficului internaţional de droguri, în care sunt implicate grupări infracţionale ce au ca preocupări introducerea în ţară de droguri de risc, respectiv cannabis şi distribuirea acestora la nivel stradal”, se arată într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă de către Poliţia Română.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.