Două femei care au fost implicate într-un accident rutier, în Timiş, în timp ce transportau ilegal opt migranţi, apoi au părăsit locul accidentului, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile pentru părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi trafic de migranţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de joi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timis, călăuzele celor opt migranţi implicaţi într-un accident rutier, marţi seară, sunt două femei.
 
”În data de 29.06.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de: inculpata B.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi trafic de migranţi; inculpata R.A.-M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi. În fapt, s-a reţinut că în data de 28.06.2022, în jurul orelor 19:15, în scopul obţinerii unor sume de bani, inculpatele ar fi transportat cu autoturismul, pe raza localităţii Periam din judeţul Timiş, opt migranţi, în vederea trecerii ulterioare, în mod fraudulos, a frontierei de stat”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
 
În timp ce conducea autoturismul, femeia aflată la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, producând un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a migranţilor aflaţi în interiorul autoturismului, după care ar fi părăsit locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
 
”În data de 29.06.2022, inculpatele B.A. şi R.A.-M. au fost prezentate cu propunere de arestare preventive, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, care a admis cererea şi a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele acestora, pentru o perioadă de 30 de zile”, se mai arată în comunicat.
 
Cercetările continuă în acest caz pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.