Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, judeţul Timiş, au prins 23 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Afganistan, între care şi adolescenţi, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei, cu ajutorul unui cetăţean român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă, al Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de frontieră de la Moraviţa au oprit, joi seara, în localitatea de frontieră Ferendia din judeţul Timiş, o autoutilitară marca Peugeot, înmatriculată în România, la volanul căreia se afla un cetăţean român, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în judeţul Arad. 
 
 
"În urma verificării mijlocului de transport, s-a constatat faptul că în interior se aflau 23 de persoane care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, fapt pentru care cetăţenii străini şi şoferul au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări. În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei 23 de pasageri sunt cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Afganistan, paisprezece dintre aceştia fiind bărbaţi, cinci femei şi patru minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani, iar minorii între 15 şi 18 ani”, se arată în comunicat.
 
FOTO: Poliţia de Frontiera
FOTO: Poliţia de Frontiera
 
Cetăţenii străini au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, fiind apoi preluaţi de bărbatul român din apropierea frontierei de stat şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei, cu ajutorul acestuia. 
 
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat cu privire la cei 23 de cetăţeni străini. 
 
De asemenea, cetăţeanul român este cercetat pentru trafic de migranţi, cercetările fiind derulate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.