Un număr de 17 migranţi din Irak şi Siria au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, judeţul Timiş, când încercau să intre ilegal în România din Serbia, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în jurul orei 06.30, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa au prins, în zona localităţii Clopodia, opt cetăţeni străini.

”Persoanele au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că grupul era format din patru bărbaţi, două femei şi doi minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 32 de ani, fără documente de identitate asupra lor. Persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni irakieni şi au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei”, se arată în comunicat.

Alţi nouă cetăţeni străini au fost prinşi, tot duminică dimineaţă, în jurul orei 07.00, de către poliţiştii de frontieră de la acelaşi sector, în apropierea localităţii Jamu Mare.

”Aceştia au fost preluati şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni sirieni, opt bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 21 şi 50 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, se precizează în comunicatul citat.

Poliţiştii fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoanele prinse când încercau să intre ilegal în ţară urmând să fie preluate de Serviciul pentru Imigrări Timiş. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.