Patru persoane au fost rănite, duminică seară, pe un drum judeţean din Teleorman, după ce un şofer a pierdut controlul asupra direcţiei de mers iar maşina pe care o conducea s-a izbit violent de un cap de pod. Cele patru victime au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Accidentul rutier a avut loc duminică seară pe drumul judeţean 546, în localitatea Beciu din judeţul Teleorman. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a intrat într-un cap de pod. La faţa locului au fost trimise trei echipaje medicale, care au găsit patru persoane rănite.

Victimele care au vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani, erau conştiente şi cooperante, neîncarcerate, însă au suferit traumatisme cranio-faciale şi la membre, transmite ISU Teleorman.

Acestea au primit primul ajutor la locul accidentului, după care fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanţă şi SMURD, fiind transportate la Spitalul Caritas din municipiul Roşiorii de Vede.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.