Un bărbat în vârstă de 35 de ani din judeţul Teleorman a fost reţinut sub acuzaţiile de agresiune sexuală şi tâlhărie, după ce a atacat o minoră în vârstă de 17 ani, care a refuzat să facă sex cu el. Scenele au avut loc chiar în casa agresorului, unde tânăra mersese în vizită la fiul acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Faptele au avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, într-o locuinţă din municipiul Roşiorii de Vede.
 
Nemulţumit că o adolescentă venită în vizită la fiul său i-a refuzat avansurile sexuale, un bărbat de 35 de ani atacat-o.
 
”Din cercetări a reieşit că, la data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 15:30, la domiciliul său, i-ar fi propus unei minore de 17 ani, din comuna Săceni, venite în vizită la fiul persoanei cercetate, să întreţină relaţii sexuale. Fiind refuzat de către tânără, bărbatul ar fi atins-o în zone intime şi i-ar fi smuls din mână telefonul mobil, împotriva voinţei acesteia”, transmite, joi, Poliţia judeţeană Teleorman.
 
Fata l-a reclamat pe agresor şi, în urma administrării probatoriului, bărbatul de 35 de ani a fost reţinut, joi, fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman.
 
El urmează a fi prezentat instanţei de judecată, pentru luarea unei măsuri preventive în ceea ce îl priveşte.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.