Tânărul dat dispărut în data de 8 octombrie şi al cărui trup neînsufleţit a fost găsit în Masivul Bucegi săptămâna trecută, vineri, a avut o moarte violentă. Legiştii au constatat că suferise numeroase leziuni, inclusiv două fracturi la craniu, existând legătură de cauzalitate între acestea şi deces.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Rezultatul preliminar al necropsiei tânărului dat dispărut în 8 octombrie şi găsit trei săptămâni mai târziu în Masivul Bucegi arată că moartea băiatului a fost una violentă.
Surse judiciare au declarat, marţi, pentru News.ro, că legiştii au constatat că tânărul suferise două fracturi la craniu, dar şi numeroase alte leziuni pe corp, existând legătură de cauzalitate între aceste leziuni şi deces. 
De asemenea, analiza medico-legată a constatat că în sângele tânărului nu a fost găsit alcool. 
Conform surselor citate, cel mai probabil leziunile suferite au fost provocate în urma unei căderi în prăpastie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.