Femeia care a comis accidentul în urma căruia patru angajaţi ai societăţii Citadin din Iaşi au murit este cercetată pentru omor calificat, procurorii schimbând încadrarea juridică după ce, iniţial, ancheta a fost începută sub acuzaţia de ucidere din culpă. De asemenea, în cursul zilei de joi, magistraţii au admis prelungirea mandatului de arestare în cazul şoferiţei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au propus schimbarea încadrării juridice în acest caz, astfel că tânăra care a comis accidentul va fi cercetată pentru omor calificat, şi nu pentru ucidere din culpă, cum au propus anchetatorii iniţial. Procurorii susţin că există indicii care au condus că în acest caz a fost vorba de "omor calificat, cu intenţie indirectă". Totodată, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Iaşi.

În cursul zilei de joi, femeia a fost adusă în faţa magistraţilor Tribunalului Iaşi, aceştia dispunând prelungirea mandatului de arestare cu încă 30 de zile. Şoferiţa poate depune contestaţie în termen de 48 de ore.

Adina Iuliana Ghervase, femeia care a comis accidentul în urma căruia patru angajaţi ai societăţii Citadin din Iaşi au murit, a fost arestată preventiv pe 18 iunie.

Ea fusese reţinută iniţial pentru 24 de ore, după ce a fost audiată timp de câteva ore de poliţiştii ieşeni. Tânăra consumase alcool, având o concentraţie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia conducea un autoturism Alfa Romeo şi se deplasa dinspre Păcurari către centrul Iaşiului. Ea a pierdut controlul maşinii într-o curbă, a lovit un colţ de clădire, apoi a intrat în plin într-o autoutilitară care era staţionată pe partea dreaptă. Lângă autoutilitară se aflau mai mulţi angajaţi ai societăţii Citadin, din subordinea primăriei, care făceau nişte lucrări.

Patru dintre aceştia au murit, iar alţi patru au fost răniţi şi au fost duşi la spital.

Un martor la accident a precizat că maşina pe care aceasta o conducea rula cu viteză foarte mare şi că impactul a fost unul deosebit de puternic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.