Proprietarul unei stâne a fost reţinut pentru 24 de ori de poliţiştii din Suceava, după ce a lovit de mai multe ori un câine în zona capului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat vineri, că poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au început cercetările la sesizarea unui bărbat din satul Călineşti în legătură cu faptul că un consătean ar fi lovit un câine cu un obiect contondent. 
“La faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi care au identificat exemplarul canin, stabilind că acesta prezenta mai multe leziuni la nivelul capului. Din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat că proprietarul câinelui deţine o stână de ovine, amplasată la ieşirea din localitatea Călineşti spre comuna Zvoriştea, lângă DC 50, unde adăposteşte şi opt exemplare canine”, au precizat reprezentanţii IPJ Suceava. 
Bărbatul care a făcut sesizarea l-a văzut pe proprietarul stânei cum lovea cîinele, care avea apoi leziuni la nivelul capului, iar în jurul său erau pete de sânge. 
“La faţa locului a fost identificat exemplarul canin în cauză acesta fiind de rasă comună, în vârstă de patru ani, iar în urma examinării vizuale a acestuia s-a stabilit faptul că prezenta leziuni la nivelul capului şi ochilor şi mai multe pete de culoare brun roşcată, cu aspect de sânge”, a menţionat sursa citată. 
Câinele rănit a fost dus într-un adăpost pentru 45 de zile.
Bărbatul care a lovit câinele a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de rănire cu intenţie a animalelor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.