Un tânăr motociclist în vârstă de 19 ani din localitatea Vama, judeţul Suceava, a ajuns în arestul poliţiei, în baza unei ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, după ce nu a oprit la semnalul agenţilor de poliţie iar aceştia l-au urmărit în trafic pe o distanţă de câţiva kilometri. Poliţiştii au constatat că acesta nu era nici băut, nici drogat, dar că a fugit de ei pentru că nu are permis, iar motocicleta pe care o conducea nu este înmatriculată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Tânărul a fost tras pe dreapta vineri după amiază, ora 17:16, pe o stradă din municipiul Câmpulung Moldovenesc. După semnalul poliţiştilor, conducătorul motocicletei nu a oprit şi a demarat puternic, continuându-şi deplasarea şi încercând să se sustragă de la control. 
„S-a procedat la urmărirea motocicletei pe o distanţă de mai mulţi kilometri, pe strada Calea Bucovinei, urmărindu-se însă în permanenţă să nu se pună în pericol viaţa motociclistului, având în vedere riscurile asociate unui eventual derapaj. La ieşirea din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, într-o porţiune în care drumul se îngustează s-a reuşit blocarea şi oprirea în condiţii de siguranţă a conducătorului motocicletei şi imobilizarea acestuia”; informează, sâmbătă, Poliţia judeţeană Suceava. 
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
Verificările făcute de poliţişti au arătat că motociclistul este un tânăr de 19 ani, cu domiciliul în comuna suceveană Vama. Aplicaţia EDAC a arătat că motociclistul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar  pentru motocicletă aplicaţia a furnizat că nu este înregistrată sau înmatriculată.
 „Având în vedere aspectele constatate conducătorul motocicletei, a fost supus testării cu aparatele etilotest şi drugtest rezultatele fiind negative. Prin Ordonanţa din data de 10.05.2024, organele de poliţie judiciară au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de tânărul 19 ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Totodată, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru regulile de circulaţie încălcate de către acesta cu ocazia urmăririi în trafic, cu amenzi în valoare de 1.320 lei”, precizează oficialii Poliţiei Suceava.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.