Un bărbat din judeţul Suceava care a intrat cu un TIR pe contrasens pe autostrada A 1 şi a încercat să facă o manevră de întoarcere, provocând un accident în urma căruia un copil de doi ani şi o femeie de 25 ani au murit a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, fiind acuzat de ucidere din culpă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Un şofer de TIR, în vârstă de 49 de ani din localitatea suceveană Vadu Moldovei este cercetat în stare de arest preventiv pentru un accident pe care l-a produs în noaptea de luni spre marţi, pe autostrada A 1, în apropiere de Piteşti. 
Conform poliţiştilor, bărbatul a intrat cu TIR-ul pe contrasens iar la kilometrul 106 al autostrăzii a efectuat o manevră de întoarcere, încadrându-se în efectuarea unui viraj la stânga în larg, pentru a se încadra pe o altă bretea de ieşire de pe autostradă, „manevră prin care a ocupat atât banda 1 şi 2 de pe firul de deplasare către Bucureşti, cât şi banda de urgenţe”.
În timp ce autotrenul blocase transversal autostrada, un şofer care circula regulamentar nu a mai putut opri la timp, autoturismul pe care acesta în conducea intrând sub remorca TIR-ului. În urma impactului extrem de violent o femeie de 25 de ani şi un copil de doi ani au murit. Şoferul autoturismului, în vârstă de 30 de ani, din Cluj, a scăpat cu viaţă.  
Poliţiştii care cercetează acest caz au constatat că şoferul de TIR nu băuse, însă au descoperit că pe aparatul tahograf al TIR-ului era montat un dispozitiv care împiedica înregistrarea timpilor de odihnă şi de conducere.
Procurorul de caz a decis să ceară cercetarea şoferului de TIR în arest preventiv iar miercuri magistraţii de la Judecătoria Piteşti au admis propunerea de emitere a mandatului de arestare. Bărbatul din Suceava poate contesta mandatul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.