O femeie de 74 de ani a fost înjunghiată pe o stradă din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, iar atacatorul i-a sustras un lănţişor. Femeia a fost găsită în spatele blocului unde locuieşte, cu rana sângerând, iar medicii nu au putut-o salva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 12,30, prin apel 112, Poliţia Municipiului Mediaş a fost sesizată despre faptul că o femeie este căzută pe o stradă din municipiu,  prezentând o posibilă rană care sângerează din zona gâtului. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi echipaje medicale, acestea din urmă efectuând manevre de resuscitare ale persoanei în cauză, fără succes însă, fiind pronunţat decesul femeii”, au transmis, marţi, reprezentanţii IPJ.  

Sursa citată a precizat că, din primele cercetări efectuate de către poliţişti a rezultat că este vorba despre o femeie în vârstă de 74 de ani, din municipiul Mediaş. 

”Deoarece din constatările preliminarii a reieşit faptul că moartea femeii ar fi survenit ca urmare a săvârşirii unei fapte cu violenţă,  a fost constituită o echipă de cercetare formată din poliţişti de investigaţii criminale şi criminalişti care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmează să stabilească situaţia de fapt în vederea aplicării măsurilor legale în consecinţă”, au mai precizat poliţiştii.  

Trupul femeii a fost preluat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului. 

Surse din anchetă au precizat că femeia a fost înjunghiată în gât, iar atacatorul i-a sustras un lănţişor. Fapta s-a petrecut pe o stradă din Mediaş, în spatele blocului unde locuia femeia, în timp ce aceasta coborâse să ducă gunoiul.  

Anchetatorii au demarat verificări pentru identificaresa şi prinderea autorului.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.