Un scandal între mai multe persoane a izbucnit, miercuri, într-un centru comercial din Botoşani. Unul dintre cei implicaţi avea asupra sa un briceag cu care i-a ameninţat pe cei din jur. Au intervenit poliţiştii pentru aplanarea conflictului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astăzi, în jurul orei 17:00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că în incinta unui complex comercial, din municipiul Botoşani, are loc un conflict între mai multe persoane. Forţele de ordine care s-au deplasat la faţa locului au aplanat conflictul, iar o parte dintre persoanele implicate au fost conduse la sediul poliţiei”, a transmis, miercuri, IPJ Botoşani.

Sursa citată a precizat că, din primele date, se pare ca în timpul conflictului unul dintre cei implicaţi ar fi avut asupra sa un cuţit, tip briceag, cu care i-ar fi ameninţat pe ceilalţi, fiind deposedat de acesta, până la sosirea poliţiştilor.

”Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni în urma incidentului.

În acest moment se cunoaşte identitatea tuturor persoanelor implicate şi urmează ca în funcţie de cercetări, faţă de acestea să fie dispuse măsuri legale”, au mai transmis poliţiştii.

Aceştia au precizat că în urma intervenţiei niciunul dintre poliţişti nu a fost agresat şi nu a fost dispusă evacuarea centrului comercial.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.