Şase persoane au fost transportate la spital, luni, în urma unui accident produs în judeţul Caraş-Severin, după ce două autoturisme s-au ciocnit.
Accidentul a avut loc la intrare în localitatea Slatina Timiş, dinspre Caransebeş, unde două autoturisme s-au ciocnit.
În urma impactului, şase persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul din Caransebeş.
”Având în vedere numărul mare de victime, s-a activat planul roşu de intervenţie al judeţului Caraş-Severin. Astfel, la faţa locului s-au deplasat de urgenţă trei echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Caransebeş şi patru ambulanţe SAJ”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, care au menţionat că nicio persoană rănită nu a rămas încarcerată.


Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.