Şase persoane, între care doi minori, au fost rănite, joi, într-un accident rutier produs în judeţul Harghita. O maşină a depăşit un TIR şi s-a izbit frontal cu maşina care venea din sens opus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ISU şi IPJ Harghita intervin, joi, la un accident rutier produs la ieşire din localitatea Topliţa spre Bilbor.

”S-au deplasat pompierii militari din cadrul  Gărzii de Intervenţie nr. II Topliţa, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă un ASAS şi o ambulanţă SMURD, precum şi două echipaje SAJ Topliţa şi Bilbor.

În urma accidentului, au rezultat 6 victime, ranite uşor, fără leziuni grave”, a transmis ISU Harghita.

Sursa citată a precizat că o victimă a fost transportată la spital de către SMURD Topliţa, 1 victimă de către SAJ Bilbor,  4 victime (părinţii şi 2 copii) de către SAJ Topliţa.

IPJ Harghita a precizat că un autoturism care circula pe DN 15, la ieşire din Topliţa către Bilbor, ar fi efectuat manevra de depăşire a unui autotren şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care se deplasa în sensul opus de mers.

În urma impactului, TIR-ul depăşit a fost acroşat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.