Şapte persoane au fost rănite în accidentul produs pe DN 1B, în judeţul Prahova, şi în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR, trei dintre acestea fiind în stare gravă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, în total, şapte persoane au fost rănite în accidentul produs în localitatea Loloiasca. Trei dintre răniţi sunt în stare gravă.

Două femei, de 50 şi 59 de ani, erau inconştiente în momentul în care au fost preluate de către echipajele medicale, pentru a fi transportate la spital.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Alti patru răniţi, bărbaţi cu vârste între 54 şi 61 de ani, au traumatisme şi politraumatisme, însă starea lor este mai puţin gravă.

Pe de altă parte, alte trei persoane aflate în maşinile implicate în accident nu au avut nevoie să fie transportate la spital.

Traficul rutier în zona accidentului este în continuare blocat, fiind deviat prin Ceptura - Urlaţi - Albeşti.

Accidentul a avut loc în localitatea prahoveană Loloiasca, două autoturisme şi un TIR intrând în coliziune.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.