Salvamontişii anunţă un debut de foc al anului 2026 – 41 de intervenţii într-o singură zi / Au fost salvate 42 de persoane, 19 fiind predate echipajelor medicale

Salvamontişii anunţă un debut de foc al anului 2026 – 41 de intervenţii într-o singură zi / Au fost salvate 42 de persoane, 19 fiind predate echipajelor medicale

Salvamontiştii au fost solicitaţi, în ultimele 24 de ore, pentru a interveni în 41 de cazuri, fiind salvate 42 de persoane. 19 dintre acestea au fost predate echipajelor medicale.

”Debut de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară solicitaţi sa intervină la număr foarte mare de evenimente. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 41 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, a transmis, vineri, Salvamont România.

Cele mai multe apeluri, respectiv 8, au vizat Salvamont Lupeni. 6 apeluri au fost pentru Salvamont Maramureş, 5 pentru Salvamont Gorj, câte 4 pentru Salvamont Neamţ, Salvamont Prahova şi Salvamont Sinaia.

Au mai intervenit salvamontiştii din Voineasa, Cluj, Predeal, Sibiu, Municipiul Braşov şi Mureṣ.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 42 de persoane. Dintre acestea, 19 au fost transportate cu Ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor”, au anunţat salvamontiştii.

S-au primit şi 52 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră