O româncă aflată în Turcia, Mirela Gultekin, a povestit, joi, la Prima News, că oamenii sunt salvaţi de sub dărâmăturile provocate de cutremur în fiecare oră, menţionând că au venit foarte multe echipe de salvare din toată lumea şi lucrurile avansează mult mai rapid. Ea consideră că dacă aceste echipe de salvare ajungeau la scurt timp după producerea cutremurului, atunci mult mai mulţi oameni puteau fi salvaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Oamenii sunt salvaţi în fiecare oră. Încă se scot în viaţă. Din Iskenderun au scos chiar o familie formată din patru persoane. Este absolut un miracol pentru că au trecut mai mult de 100 de ore de la cutremur şi acum ne uităm la ştiri şi stăm cu sufletul la gură şi nu ne putem abţine să nu plângem pur şi simplu. Pentru faptul că au venit foarte multe echipe de salvare din toată lumea, sunt din 96 de ţări, acum lucrurile avansează mult mai repede. Ar fi fost atât de bine ca echipele să fi ajuns din primele zile. Atunci sunt convinsă că mult mai mulţi oameni ar fi putut să fie salvaţi”, a declarat Mirela Gultekin. 
Ea a relatat poveşti dramatice ale celor salvaţi de sub ruine.
“Eu nu am veşti de la studenta mea din Adiyaman, nu au reuşit să ajungă încă la ea şi nu am veşti de la o prietenă care are familia sub ruine: doi copii, mamă, tată şi fratele. Niciun fel de ştiri. Nu vrem să ne pierdem speranţa pentru că sunt salvaţi inclusiv bebeluşi, un bebeluş de zece zile a fost salvat cu mama lui. Aici unde sunt eu, la spital, este o siriancă care trăieşte în Turcia. Prima dată i-a fost salvat bebeluşul de 11 luni, a fost dus cu ambulanţa la un spital. Nu ştiau cine sunt părinţii şi a fost publicată imaginea pe social media. Iar mai târziu mama a fost salvată tot din ruine şi a putut să îşi identifice copilul datorită social media. Ieri chiar i-am văzut, sunt bine, mama este însărcinată în patru luni, dar este reunită cu bebeluşul ei. Sunt poveşti care pur şi simplu nici nu am cuvinte să vă spun cât de emoţionante sunt”, a transmis Mirela Gultekin. 
Ea a precizat că au venit ajutoare suficiente în ultimele zile, iar oamenii sunt mai relaxaţi din acest punct de vedere. 
“Ajutoare au venit în ultimele două zile, suficiente, mâncare, provizii, încălzire. Din acest punct de vedere lumea s-a mai relaxat. Sunt foarte multe puncte unde oamenii se pot duce şi pot dormi, li se pot da haine sau pături. Lumea nu mai este în stradă. Sunt încă oameni care preferă să doarmă în maşini, dar ziua mânăncă, beau apă în locuri amenajate. S-a mai liniştit atmosfera. Toată lumea se gândeşte şi este concentrată pe cei care sunt sub ruine încă. Este mai bine”, a mai povestit romanca din Turcia. 
Întrebată cum ar descrie aceste momente, aceste zile, Mirela Gultekin a răspuns:  “Groaznice, dar în acelaşi te fac să fii mult mai conştient de ceea ce este viaţa şi care sunt lucrurile importante în viaţă. Dacă în primele zile era panică, disperare, acum încerci să vezi lucrurile realist, cum poţi să ajuţi, vorbesc cu pacienţi, mai fac traduceri, încercăm să ne ajutăm unii pe ceilalţi”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.