Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu (membru PNL, fost lider local al PSD), şi alte 15 persoane au fost arestaţi preventiv, luni, în dosarul de fraudă electorală în care edilul este inculpat, după ce judecătorii Tribunalului Prahova au admis contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Ploieşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Magistraţii Tribunalului Prahova au admis, luni, contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Ploieşti de a respinge propunerea de arestare preventivă formulată pe numele a 17 persoane suspectate de fraudarea alegerilor locale din 27 septembrie 2020 din comuna prahoveană Ciorani. Astfel, Tribunalul a dispus arestarea preventivă a 16 dintre inculpaţi, între care se numără şi primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
 
Al şaptesprezecelea inculpat a fost plasat în arest la domiciliu.
 
Soluţia pronunţată de Tribunalul Prahova nu a fost publicată până la ora transmiterii acestei ştiri.
 
Un număr de 17 persoane, inclusiv primarul comunei Ciorani, au fost reţinute în dosarul de fraudă electorală privind alegerile locale din această comună, câştigate de PNL şi de primarul Marin Voicu cu majoritate confortabilă. Instanţa de fond a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor 17 inculpaţi.
 
Surse judiciare au declarat că primarul Marin Voicu este cercetat pentru instigare la falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, în timp ce alţi 16 inculpaţi sunt suspectaţi de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.
 
În urma scrutinului din 27 septembrie 2020, Marin Voicu, fost membru PSD, a obţinut, sub sigla PNL, 83,18% din voturi. La Consiliul Local, PNL a obţinut 76,12% din sufragii. 
 
Procurorii prahoveni au făcut, săptămâna trecută, 18 percheziţii, inclusiv la sediul Primăriei Ciorani şi la casa primarului acestei comune, Marin Voicu, într-un dosar în care suspectează fraudarea alegerilor locale din această localitate. Primarul din Ciorani, fost membru PSD, care a obţinut în mai multe rânduri cel mai mare scor la alegerile locale, a trecut, înaintea ultimului scrutin local, la PNL. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti arăta că membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani sunt suspectaţi că au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean.
 
"Cu ocazia alegerilor locale din data de 27.09.2020, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea Primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi Preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice”, se arăta într-un comunicat dat publicităţii de unitatea de parchet menţionată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.