Un şofer implicat într-un accident rutier produs în judeţul Prahova şi care a fost depistat cu o alcoolemie de peste unu la mie în aerul expirat a murit în sediul poliţiei, unde fusese condus pentru realizarea verificărilor şi încheierea documentelor necesare. Imediat după accident, bărbatul fusese dus la spital, apoi externat şi dus la poliţie, însă i s-a făcut rău, iar echipajul de urgenţă nu l-a putut resuscita.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit datelor furnizate de poliţia judeţeană Prahova, accidentul a avut loc în după amiaza zilei de joi, pe drumul naţional 1 B Ploieşti – Buzău, în localitatea Valea Călugărească, unde patru autoturisme sau ciocnit.
 
Cei patru şoferi, cu vârste de 67 de ani, 45 de ani, 51 de ani respectiv 53 de ani au fost testaţi la faţa locului cu aparatul etilotest, iar în cazul a trei dintre ei alcoolemia a fost negativă, în timp ce pentru bărbatul de 67 de ani etilotestul a indicat o alcoolemie de de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. După accident, el a fost dus la spital, fiind externat câteva ore mai târziu. 
 
”După  externarea din unitatea medicală, bărbatul de 67 de ani a fost condus la sediul poliţiei pentru audiere, împreună  cu ceilalţi conducători auto implicaţi în accidentul petrecut pe DN 1 B, în cursul zilei. În sediul secţiei de poliţie, în jurul orei 21:00, înainte de a fi audiat, bărbatului i s-a făcut rău, motiv pentru care poliţiştii au solicitat prezenţa unui echipaj medical. Echipajele medicale sosite la faţa locului au aplicat manevre de resuscitare fără succes, bărbatul fiind declarat decedat. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru efectuarea necropsiei”, a transmis, vineri după amiază, IPJ Prahova.
 
În urma decesului, poliţiştii au deschis un doar penal pentru ucidere din culpă.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.