Un adolescent în vârstă de 17 ani din comuna prahoveană Bucov este cercetat pentru omor, fiind suspect că l-a ucis cu un cuţit pe un consătean cu care anterior consumase alcool. Sâmbătă dimineaţă, tânărul a fost ridicat şi dus la audieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor surse judiciare, crima s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o locuinţă din comuna Bucov, situată la câţiva kilometri de municipiul Ploieşti. Tânărul în vârstă de 17 ani a mers acasă la un localnic în vârstă de 38 de ani şi au consumat împreună alcool. Între cei doi s-a iscat un conflict în urma căruia tânărul l-a înjunghiat cu un cuţit pe consăteanul său, leziunile fiind fatale. Nu au fost stabilite deocamdată motivele pentru care adolescentul a comis acest gest. Presupusul agresor a fost identificat şi depistat, iar sâmbtă dimineaţă a fost dus la sediul Poliţiei. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, care a deschis dosar penal pentru infracţiunea de omor.

Luna trecută, un tânăr de aceeaşi vârstă din Prahova care anul trecut şi-a ucis tatăl cu un cuţit a fost condamnat la patru ani de detenţie într-un centru special, fiind găsit vinovat de omor asupra unui membru al familiei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.